In cautarea fericirii prin... empatie

Ati observat ca din ce in ce mai multi oameni se afla in cautarea fericirii? Ce banalitate, nu? Asta se intampla de cand lumea si pamantul. Fiecare da un sens fericirii proprii, fie ca e vorba de a-l sti pe celalalt fericit, de a avea o familie reusita, ori frumusete, bani sau putere... locuinte de vis, masini fermecatoare, vacante in locuri idilice... cu cat mai mult din aceste lucruri se acumuleaza in viata unui om, cu atat mai fericit pare a fi acel individ, nu?... Totusi sunt oameni care par sa nu se opreasca aici, la acest pocal de satisfactie efemera, si pornesc in cautarea unui sens, a unei fericiri supreme... sunt din ce in ce mai cunoscute acele teorii ale nivelurilor de adaptare, despre cum individul se poate obisnui atat cu raul, cat si cu binele. Ceea ce azi pare o sursa de extaz maine va fi poate insuficient. Dincolo de asta, cum spune neamtul - "Das Leben ist kein Wunschkonzert"... nu tot ceea ce facem sau ce ni se intampla e o sursa de placere, ca sa nu mai vorbim ca unii dintre noi pur si simplu vietuiesc, bifeaza lucruri fara sa stie exact care este beneficiul pe termen lung. Asta e ... si revenind la vorba neamtului, viata nu e intotdeauna un concert de dorinte implinite...
Vedem totusi o trezire... ochii se deschid catre interior, privim spre sens, ne dam seama ca noi insine suntem autorii acelui sens, ca echilibrul nu e rezultatul unui efort impus, ci o stare de gratie, o armonie cu sensul.
Dar cum putem face asta? Prin foarte multe moduri... aproape ca exista tot atatea moduri, cati indivizi...
Mi-am propus sa vorbesc despre unul dintre ele: EMPATIA
Nu veti gasi aici vreo teorie stiintifica, nu sunt in masura sa emit asa ceva si nici nu am pretentia sa vorbesc altfel decat prin prisma propriei experiente. E doar o parere, o voce intre atatea voci, iar daca veti gasi vreo nota cu care sa rezonati, va invit la reflectie.
Exista numeroase cursuri, workshopuri si traininguri care ne invata ce este empatia, aceasta piatra fundamentala a inteligentei emotionale, aflata la baza construirii si dezvoltarii relatiilor interumane. Trebuie sa fi fost la vreunul dintre ele, sau daca nu, sigur ati citit cel putin odata despre asta. Haideti sa mergem intr-o zona a experientelor. Empatia nu este o forma de contaminare emotionala, de tipul " sunt trist, pentru ca empatizez cu tine, iar tu in acest moment ai o problema si esti trist". Experimentarea goala a emotiei celuilalt s-ar putea sa fie chiar mai nociva decat a ramane indiferent. Daca in loc sa ne incarcam de starea celuilalt, indiferent care ar fi ea, incercam mai intai sa intelegem ce se afla in spatele ei, atat cat ne va permite interlocutorul? Sau atat cat stim din context? Daca incercam sa traim acel context generator al unei anumite stari? Sa facem un pas in spate si sa ne dam seama pentru un moment ca nu suntem centrul universului, fara a inceta sa ne iubim... sa ne dam seama ca acest univers e guvernat de atatea forte, iar unele din ele ar fi putut cauza un context nefavorabil pentru celalalt... oricare din aceste forte s-ar putea afla in spatele unei reactii din partea acelei persoane, reactie pe care noi sa o percepem ca neplacuta sau nefavorabila.
Relatiile interumane sunt poate cele mai mari surse de magie si de sens, dar pot deveni usor si enorme cai spre nefericire. Daca pentru un moment reusim sa separam acea ne-fericire de noi, fara a ne auto-absolvi de orice raspundere, ci pur si simplu sa punem totul intr-un context. Fiecare suflet are contextul sau si chiar daca nu il cunoastem asa cum il stim pe al nostru, trebuie sa fim constienti ca el se afla acolo si e activ. Dar oare pe al nostru il cunoastem suficient? ...
Intelegand asadar aceste lucruri, ne-am putea elibera si de vina, de starea defensiva, am deschide o punte catre celalalt si catre noi insine...

Eu cred ca empatia nu e doar o tehnica, sau o capacitate mental-emotinala, ci e o forma de gratie divina, de conectare la univers. Si ea vine cand ne asteptam mai putin, la fel ca fericirea...

Meseria de inger pazitor

Se intampla cateodata sa ne treaca prin minte lucruri ciudate. Uneori acestea pot fi foarte ciudate...spre exemplu cum ar fi fost sa fiu de profesie...inger pazitor? Nu pot sa vizualizez foarte bine conceptul si nici nu imi doresc sa il imbrac in clisee hilare, precum harpe si norisori pufosi si un cerc de lumina deasupra capului... si totusi nu imi iese din minte. Cred ca daca ar fi existat aceasta meserie, asta mi-as fi dorit sa fac. Sa fiu un inger pazitor. Nu e o metafora nici pentru cei ce lucreaza in domeniul paza si protectie :D, bodyguarzi cu muschi, ori pentru alt tip de meserie deja existenta pe Pamant si la care imi place mie sa ma refer intr-un mod mai poetic.
Cred ca a fi inger pazitor inseamna sa calauzesti viata unor oameni fara sa te implici direct in ea, fara sa ii influentezi intr-un fel sau altul...inseamna sa ii lasi sa descopere, sa isi imagineze, sa spere, sa caute, sa ia decizii, dar sa ii feresti de greseli majore si de raul care s-a inserat intre noi (fie ca vrem sau nu sa vedem acest lucru). Poate ca nu imi e mie foarte clar job description-ul acestei meserii, dar nu o asociez cu lucruri mistice, cu aparitii in vis, cu vreo aura magica sau cu a lua de mana o persoana si a o duce numai prin locurile nepericuloase. Asa cum vad eu lucrurile, a fi inger pazitor poate insemna sa veghezi asupra cuiva, sa ii transmiti prin gand faptul ca nu e singur, ca orice s-ar intampla exista o solutie pentru orice... mai cred ca un inger poate sa il ajute pe cel vegheat sa descopere si sa infrunte greutatile vietii fara sa sufere, fara sa isi piarda sensul interior si mai ales fara sa isi piarda speranta... Si tot ramane cam vag... Oare exista vreun training pentru aceasta ocupatie ?



However, cred ca pot practica si pe Pamant, incognito aceasta meserie... Dar cred ca este mult mai greu. Nu cunosc Adevaruri Mari, ultime, nu stiu nici eu exact ce e bine si ce e rau (in afara de ce ne invata cele 10 porunci, bunul simt si etica). Nu stiu insa daca o cale sau alta e mai buna, nu stiu ce aduce clipa urmatoare si mai ales nu stiu cum poti apara pe cineva de ceva indistinct, ale carui forte nu le cunosti exact....dar mi-as dori macar atat... macar sa pot aduce cumva ceva bun in vietile celorlalti, sa le schimb macar o farama in bine existenta. Cand spun ceilalti ma refer la fiecare in parte, caci fiecare are povestea lui , asteptarile lui si modul propriu de a vedea lumea... As vrea sa fac macar ce este omeneste posibil...
Toata viata am simtit ca printre oamenii pe care i-am cunoscut se afla ingerii mei pazitori sau cel putin dublul lor pamantesc, caci sunt oameni pe care daca nu i-as fi intalnit mi-ar fi lipsit o gramada de experiente frumoase, de ganduri bune si poate ca si eu as fi fost la randul meu un alt om ( nu neaparat mai bun). Daca nu i-as fi intalnit mi-ar fi lipsit de fapt o parte din viata mea...

Keo - Liber (Official Video)

chaos & emptiness

La o margine de oras, campul sur tremura printre ultimele urme ale civilizatiei...cele mai noi, pierdute printre ciulini, scaieti, o iarba crescuta aiurea in voia anilor, zapada de a treia generatie....vantul sufla cu putere, izbeste campia asta trista, blocurile si casele, amestecate printre maracini. Pustiul urla din strafunduri, transmite esenta haosului....un haos ce vine din noi si de dincolo de noi, un haos care cere ordine, dar nu se lasa imblanzit...oare de cat timp se construieste haosul in lumea noastra? Oare de cat timp se insinueaza dezordinea? Totul se schimba in jur si in noi, nu mai recunosti nimic din propriul microunivers, nu mai stii cine esti si ce doresti...si asta nu din punct de vedere filosofic... nu am stiut niciodata de unde venim si incotro ne indreptam, doar credinta ne ajuta sa parcurgem acest drum plin de intrebari, sa facem aceasta calatorie oarba... dar parca acum nu mai stim unde este prezentul nostru, singurul in care aveam incredere....plutim pe bucati de gheata, ce se misca neintrerupt si se dezintegreaza....nu stim cat va mai dura pana se topesc....speranta este amenintata....

Franco Buenaventura El Profe

INGLOURIOUS BASTERDS

incotro?....

De cate ori nu ni se intampla ca ceea ce ne dorim mai mult si mai mult sa se implineasca, prin eforturile noastre uriase si cu voia lui Dumnezeu...si cu toate astea sa continuam sa nu fim fericiti... Si nu ma refer aici la faptul ca odata cu implinirea dorintelor actuale incepem sa ne dorim si mai mult... ma refer la senzatia aceea dureroasa a pierderii de sine...te trezesti mut... intr-o lume plina de zgomote...te trezesti gol in haos.... Unde esti? Cine esti?



Nu incerc sa introduc o metafora pentru situatia unui om care si-a atins scopul prin mijloace care se departeaza de principiile sale, se departeaza de etica...Nu...Ma refer la un om linistit, fericit, fara porniri machiavelice...un om pierdut in valul intrebarilor... un om care nu mai stie ca e om... un ne-om, absorbit in propriul vid...oare chiar micile bucurii, tabieturile, cafeaua de dimineata, rasaritul soarelui, indeplinirea sarcinilor de peste zi, apoi relaxarea de seara...pana la marile bucurii, precum iubirea, prietenia, calatoriile... oare toate astea sunt niste iluzii? sunt niste simboluri artificiale de care ne agatam ca sa pretindem ca suntem ok? atunci cand cazi nu doar te ranesti...cazi fara oprire in abis... ganduri periculoase te ameninta... si totusi este ceva ce te tine in viata? oare ce?...