incotro?....

De cate ori nu ni se intampla ca ceea ce ne dorim mai mult si mai mult sa se implineasca, prin eforturile noastre uriase si cu voia lui Dumnezeu...si cu toate astea sa continuam sa nu fim fericiti... Si nu ma refer aici la faptul ca odata cu implinirea dorintelor actuale incepem sa ne dorim si mai mult... ma refer la senzatia aceea dureroasa a pierderii de sine...te trezesti mut... intr-o lume plina de zgomote...te trezesti gol in haos.... Unde esti? Cine esti?



Nu incerc sa introduc o metafora pentru situatia unui om care si-a atins scopul prin mijloace care se departeaza de principiile sale, se departeaza de etica...Nu...Ma refer la un om linistit, fericit, fara porniri machiavelice...un om pierdut in valul intrebarilor... un om care nu mai stie ca e om... un ne-om, absorbit in propriul vid...oare chiar micile bucurii, tabieturile, cafeaua de dimineata, rasaritul soarelui, indeplinirea sarcinilor de peste zi, apoi relaxarea de seara...pana la marile bucurii, precum iubirea, prietenia, calatoriile... oare toate astea sunt niste iluzii? sunt niste simboluri artificiale de care ne agatam ca sa pretindem ca suntem ok? atunci cand cazi nu doar te ranesti...cazi fara oprire in abis... ganduri periculoase te ameninta... si totusi este ceva ce te tine in viata? oare ce?...