Beginning is hope, is about rising above…Beginning is life….

Astazi a inceput scoala. Mergand spre serviciu vedeam copii de toate varstele, singuri sau in grupuri, ori insotiti de parinti, in uniforma sau cu hainutele cele mai bune, ducand cate un buchet de flori in mana. Stim cu totii cat de rau ne parea ca se termina vacanta de vara, timpul nostru autentic, in care ne faurisem colturi de eden. Ne parea rau dupa soarele prietenos, dupa nepasarea fata de timp, dupa joaca fara frontiere, dupa spicele lenese de grau, dupa valurile blande, dupa crestele misterioase de munti cu silueta brazilor pe inserat, dupa greierii hoinari, dupa grija bunicilor, dupa clipele petrecute cu ceilalti prieteni, din alte cartiere si orase, stransi la un loc de un singur cuvant: vacanta. Cu toate acestea, 15 septembrie, sau prima zi de scoala, nu cobora peste noi nelinistea temelor grele, a tezelor, a zilelor ploioase, ori a viscolului necrutator. Prima zi de scoala era ca un ritual, era magia unui inceput. Ne reintalneam colegii, profii, curtea scolii prindea viata. Ne umpleam narile cu racoarea diminetii si mintea cu un singur gand: sa fim mai buni( cu ceilalti, cu noi, decat noi, decat ce fusesem pana atunci). Era ziua in care nu ne gandeam inca la cum vom realiza acest lucru, eram cuprinsi doar de un optimism fara margini, naiv, dar foarte puternnic.



Astazi a fost prima zi de scoala si ...poate ciudat...nu ma cuprinde nostalgia. Nu in sensul constientizarii usor triste a vitezei cu care au trecut anii. Mai degraba ma cuprinde MIRAJUL INCEPUTULUI.
Orice inceput este ceva care se repeta cu o anumita frecventa si care aduce totusi de fiecare data ceva nou, o alta secunda prinsa in sufletul nostru ca un fluture intr-un insectar.



Intotdeauna mi s-a parut ca luna ianuarie este cea mai trista luna din an, atat din punct de vedere economic, cat si spiritual. Lasam magia sarbatorilor in urma si ramanem cu buzunarele aproape goale si cu multe planuri dar fara nicio idee de cum sa le infaptuim. Vacanta/concediul s-a terminat, i-ar daca mai esti si student nu te asteapta altceva decat o sesiune lunga ca o noapte polara. Si apropos de noaptea polara, e foarte frig, zilele sunt scurte si oamenii zgribuliti. Uf....deja incepe sa semene cu Bacovia. E o imagine personala pe care mi-am creat-o despre luna ianuarie; este posibil ca impatimitii schiului sau alti oameni sa o vada ca pe o luna foarte prielnica. Cu toate astea, pana sa ma cufund in tabloul gri (caci si zapada aceea frumoasa s-a topit in ianuarie), traiesc in fiecare an, ca voi toti, ziua de 1 ianuarie, prima zi din an. Da, stiu, dupa cheful de Rev’ e destul de greu sa „traiesti”ziua de 1, pentru ca te trezesti abia mai pe seara. Cu toate ca somnul imi leaga trupul parca de asternuturi, e ceva care ma cheama catre gerul primordial. E o liniste care mesteca parca visele din noaptea ce a trecut, din anul ce a trecut, din viata ce a trecut...sunt semintele idealurilor care dorm, care germineaza si care odata trezite vor incepe sa se zbata la poarta noului an, la poarta noului tu si sa tulbure aceasta pace fragila.



De fapt fiecare zi ma presara cu acest fior. Desi detest sa ma trezesc devreme, daca totusi o fac pot spune ca nimic nu e mai frumos decat sa ma trezesc foarte devreme, inainte ca toti ceilalti sa se fi trezit, inainte ca noua zi sa fi luat nastere, inainte ca lumea sa prinda contur. Visele nocturne asteapta mute prima raza de soare. Nu e nici azi, nici maine, iar noi suntem stapani peste aceasta clipa. Daca peisajul iti permite sa privesti linia orizontului, de fapt sa privesti cum se naste aceasta, poti spune ca esti la marginea lumii si totodata in centrul ei.
Este un inceput, iar inceputul este speranta....inceputul inseamna sa rasari peste toate, inseamna viata.