joi, 18 noiembrie 2010
miercuri, 10 noiembrie 2010
sâmbătă, 16 octombrie 2010
incotro?....
De cate ori nu ni se intampla ca ceea ce ne dorim mai mult si mai mult sa se implineasca, prin eforturile noastre uriase si cu voia lui Dumnezeu...si cu toate astea sa continuam sa nu fim fericiti... Si nu ma refer aici la faptul ca odata cu implinirea dorintelor actuale incepem sa ne dorim si mai mult... ma refer la senzatia aceea dureroasa a pierderii de sine...te trezesti mut... intr-o lume plina de zgomote...te trezesti gol in haos.... Unde esti? Cine esti?
Nu incerc sa introduc o metafora pentru situatia unui om care si-a atins scopul prin mijloace care se departeaza de principiile sale, se departeaza de etica...Nu...Ma refer la un om linistit, fericit, fara porniri machiavelice...un om pierdut in valul intrebarilor... un om care nu mai stie ca e om... un ne-om, absorbit in propriul vid...oare chiar micile bucurii, tabieturile, cafeaua de dimineata, rasaritul soarelui, indeplinirea sarcinilor de peste zi, apoi relaxarea de seara...pana la marile bucurii, precum iubirea, prietenia, calatoriile... oare toate astea sunt niste iluzii? sunt niste simboluri artificiale de care ne agatam ca sa pretindem ca suntem ok? atunci cand cazi nu doar te ranesti...cazi fara oprire in abis... ganduri periculoase te ameninta... si totusi este ceva ce te tine in viata? oare ce?...
joi, 14 octombrie 2010
Born to be wild
O goanna nebuna pe motor, cu o viteza de care nu iti pasa, de care nu iti e frica, pe o sosea ce te poarta spre stele… un cal salbatic…libertate….
Priveste in tine si observa golul…. ia inapoi ce ti-a fost smuls…magia, sadeste-o si ai grija de ea…. Va rodi, va creste mai puternica, va inflori…
marți, 14 septembrie 2010
sunt momente in care universul se opreste o clipa din toarcerea lui continua, ramane fara suflare parca in fata frumosului...arta este mimesis, isi are inspiratia, modelul in natura, in ceea ce e al universului...si totusi acesta ramane mut in fata artei...
pentru o clipa am simtit o tristete imensa, amintindu-mi de oamenii deosebiti care au trecut in lumea de dincolo in ultimul timp. sunt multe nume, din multe domenii, de la muzica, pana la teatru, dar in mod deosebit gandul mi s-a oprit la Pavarotti.... Am ascultat cateva arii si cateva canzonete, intre care si Caruso.
Pentru mine in acel moment universul s-a oprit. Am simtit o conexiune sublima cu milioane de oameni care iubesc melodia, carora aceasta le trezeste cele mai diverse amintiri si sentimente ori ale caror trairi s-au impletit aici.... este o nostalgie aproape inexplicabila, caci arta nu piere niciodata, dar cred ca fiecare mare artist, prin disparitia sa din aceasta lume, ne aduce aminte de faptul ca suntem doar niste calatori... unii dintre noi lasa in ratacirea lor aici o consolare uriasa pentru omenire: bucati din arta lumii. Asa supravietuim...in viata aceasta, ori in alta potentiala, in univers...
Nu ma judecati prea aspru, pentru ca spun banalitati... stiu, chiar participand la orele de literatura din liceu am avut cu totii ocazia sa luam contact cu ideologii, cu gandirea poetilor, a filosofilor, a estetilor despre teme precum arta in raport cu natura, viata, eternitatea, moartea... nu vreau nici sa concurez cu Eminescu (ar fi neloial), nici sa fac un colaj de viziuni...
Pur si simplu sentimentul de care v-am vorbit m-a lovit puternic, din interior, cu pumni incandescenti, incat nu am mai putut rezista sa il tin prizonier...
luni, 13 septembrie 2010
Beginning is hope, is about rising above…Beginning is life….
Astazi a inceput scoala. Mergand spre serviciu vedeam copii de toate varstele, singuri sau in grupuri, ori insotiti de parinti, in uniforma sau cu hainutele cele mai bune, ducand cate un buchet de flori in mana. Stim cu totii cat de rau ne parea ca se termina vacanta de vara, timpul nostru autentic, in care ne faurisem colturi de eden. Ne parea rau dupa soarele prietenos, dupa nepasarea fata de timp, dupa joaca fara frontiere, dupa spicele lenese de grau, dupa valurile blande, dupa crestele misterioase de munti cu silueta brazilor pe inserat, dupa greierii hoinari, dupa grija bunicilor, dupa clipele petrecute cu ceilalti prieteni, din alte cartiere si orase, stransi la un loc de un singur cuvant: vacanta. Cu toate acestea, 15 septembrie, sau prima zi de scoala, nu cobora peste noi nelinistea temelor grele, a tezelor, a zilelor ploioase, ori a viscolului necrutator. Prima zi de scoala era ca un ritual, era magia unui inceput. Ne reintalneam colegii, profii, curtea scolii prindea viata. Ne umpleam narile cu racoarea diminetii si mintea cu un singur gand: sa fim mai buni( cu ceilalti, cu noi, decat noi, decat ce fusesem pana atunci). Era ziua in care nu ne gandeam inca la cum vom realiza acest lucru, eram cuprinsi doar de un optimism fara margini, naiv, dar foarte puternnic.
Astazi a fost prima zi de scoala si ...poate ciudat...nu ma cuprinde nostalgia. Nu in sensul constientizarii usor triste a vitezei cu care au trecut anii. Mai degraba ma cuprinde MIRAJUL INCEPUTULUI.
Orice inceput este ceva care se repeta cu o anumita frecventa si care aduce totusi de fiecare data ceva nou, o alta secunda prinsa in sufletul nostru ca un fluture intr-un insectar.
Intotdeauna mi s-a parut ca luna ianuarie este cea mai trista luna din an, atat din punct de vedere economic, cat si spiritual. Lasam magia sarbatorilor in urma si ramanem cu buzunarele aproape goale si cu multe planuri dar fara nicio idee de cum sa le infaptuim. Vacanta/concediul s-a terminat, i-ar daca mai esti si student nu te asteapta altceva decat o sesiune lunga ca o noapte polara. Si apropos de noaptea polara, e foarte frig, zilele sunt scurte si oamenii zgribuliti. Uf....deja incepe sa semene cu Bacovia. E o imagine personala pe care mi-am creat-o despre luna ianuarie; este posibil ca impatimitii schiului sau alti oameni sa o vada ca pe o luna foarte prielnica. Cu toate astea, pana sa ma cufund in tabloul gri (caci si zapada aceea frumoasa s-a topit in ianuarie), traiesc in fiecare an, ca voi toti, ziua de 1 ianuarie, prima zi din an. Da, stiu, dupa cheful de Rev’ e destul de greu sa „traiesti”ziua de 1, pentru ca te trezesti abia mai pe seara. Cu toate ca somnul imi leaga trupul parca de asternuturi, e ceva care ma cheama catre gerul primordial. E o liniste care mesteca parca visele din noaptea ce a trecut, din anul ce a trecut, din viata ce a trecut...sunt semintele idealurilor care dorm, care germineaza si care odata trezite vor incepe sa se zbata la poarta noului an, la poarta noului tu si sa tulbure aceasta pace fragila.
De fapt fiecare zi ma presara cu acest fior. Desi detest sa ma trezesc devreme, daca totusi o fac pot spune ca nimic nu e mai frumos decat sa ma trezesc foarte devreme, inainte ca toti ceilalti sa se fi trezit, inainte ca noua zi sa fi luat nastere, inainte ca lumea sa prinda contur. Visele nocturne asteapta mute prima raza de soare. Nu e nici azi, nici maine, iar noi suntem stapani peste aceasta clipa. Daca peisajul iti permite sa privesti linia orizontului, de fapt sa privesti cum se naste aceasta, poti spune ca esti la marginea lumii si totodata in centrul ei.
Este un inceput, iar inceputul este speranta....inceputul inseamna sa rasari peste toate, inseamna viata.
sâmbătă, 24 aprilie 2010
joi, 22 aprilie 2010
miercuri, 21 aprilie 2010
marți, 20 aprilie 2010
sâmbătă, 17 aprilie 2010
mult asteptata primavara
Draga blogule, dragi prieteni...cu rusine trebuie sa recunosc ca v-am cam neglijat...ultima postare dateaza din septembrie 2009...poate ca pe timpul iernii am dat shut down complet...au fost sarbatori, au fost ninsori...a fost haos si poate ca haosul este cel mai permanent lucru din ultima vreme...Am trecut cu totii printr-o iarna de poveste si cosmar, ce parea ca nu se mai termina, incepand sa instaleze iarna si in sufletele noastre. Rutina, permanenta, gri...si iar alb si iar gri...si iar alb si alb murdar. o iarna intensa, dar impura....
Timid revine primavara...mult asteptata primavara si ce ne tine in miscare suntem noi, caldura celor din jur, energia si comunicarea nerostita... sa facem loc primaverii............
